Phishing și Securitate
Rămâneți în siguranță online cu securitatea cibernetică Atradius și învățați să identificați comportamentele suspecte care pot fi o încercare de phishing sau vishing.
Ce este phishing-ul și vishing-ul?
Phishing-ul este o încercare, de obicei prin e-mail sau prin intermediul unui site web, de a vă convinge prin înșelăciune să dezvăluiți informații personale sau financiare, dând impresia că provin de la o sursă legitimă precum Atradius. Aceste informații pot include data nașterii, informațiile de conectare, detaliile contului, detaliile cardului de credit, codurile PIN și multe altele. Vishing-ul este o încercare de a obține aceste informații prin telefon.
Cum pot recunoaște phishing-ul și vishing-ul?
Ar trebui să vă feriți întotdeauna de orice apel telefonic sau mesaj care vă solicită informații personale sau financiare sau de mesajele care vă trimit la o pagină web care solicită aceste informații. Întrebați-vă întotdeauna dacă contactarea de către o organizație aparent demnă de încredere ar putea fi o înșelătorie.
Cum pot rămâne în siguranță online?
Fiți prudent. Atradius nu va trimite niciodată mesaje de e-mail nesolicitate prin care să le ceară clienților noștri să își actualizeze sau să își verifice datele personale și de securitate. Atradius nu vă va telefona pentru a vă cere să vă actualizați sau să vă verificați informațiile, în special pentru a vă cere să vă divulgați parola. Datele dvs. de autentificare vă sunt destinate în mod exclusiv și nu trebuie divulgate niciunei alte persoane.
Fiți suspicios față de saluturile generice de genul "Stimate client"; Atradius vă va contacta întotdeauna folosindu-vă numele.
Fiți atenți la orice avertismente postate pe site-ul web al Atradius. Gândiți-vă înainte de a actiona și fiți foarte atenți la ecranele de conectare. Infractorii cibernetici se pot folosi de linkuri în mesaje de e-mail, reclame online și tweet-uri pentru a vă direcționa către un site fals, de unde vă pot fura datele de autentificare. Conectați-vă la contul dvs. numai atunci când sunteți sigur că ați vizitat direct site-ul real. Pentru a vă ajuta să vă asigurați că sunteți conectat la mediul securizat Atradius, verificați următoarele:
• adresa site-ului Atradius este corect scrisă? Infractorii construiesc adesea site-uri web sub un nume ușor diferit, cum ar fi atardius.com în loc de atradius.com.
• (pentru partea securizată a site-ului Atradius) adresa începe cu https:// ? "s" vine de la "secure" (securizat), garantând că nu se poate face uzurparea identității și nu se poate bruia, iar datele sunt criptate. Dacă vedeți doar "http" (fără "s"), atunci conexiunea la internet nu este sigură.
• (pentru partea securizată a site-ului Atradius) verificați dacă pictograma de blocare de securitate este vizibilă pe ecran. Ar trebui să vedeți această pictogramă de blocare pe fiecare pagină din momentul în care vă conectați și până când vă deconectați.
Asigurați-vă că software-ul dispozitivului dvs. este actualizat si ca este instalat și este funcțional un software de securitate. În special:
• asigurați-vă că dispozitivul dvs. este bine protejat. Utilizați programe antivirus și anti-malware actualizate, împreună cu un firewall. Asigurați-vă că acestea sunt activate automat de fiecare dată când porniți dispozitivul
• verificați în mod regulat dacă există actualizări pentru sistemul de operare și pentru software (aplicații, antivirus, browser de internet și plug-in-uri pentru browser) și instalați-le atunci când acestea sunt disponibile
• nu instalați niciun software (aplicații, scanner de viruși, browser de internet sau plug-in-uri de browser) care provine dintr-o sursă necunoscută
• asigurați-vă că conexiunea wireless este sigură
• verificați dacă plug-in-urile dvs. sunt actualizate și dacă provin numai de pe site-uri pe care le cunoasteti. (Exemple: Adobe Reader, Adobe Flash, Microsoft Silverlight, Java)
Ce ar trebui să fac atunci când suspectez o înșelătorie de phishing sau vishing?
Cel mai important este să nu răspundeți niciodată cu informațiile dvs. personale sau financiare la contacte suspecte.
Nu completați formulare sau ecrane de conectare care au legătură cu aceste mesaje.
Contactați Atradius folosind persoana de contact obișnuită pentru a raporta tentativa de phishing. Aveți grijă să nu folosiți nicio sugestie inclusă în e-mailul suspect pentru a contacta Atradius; deci nu răspundeți la acesta și nu actionati niciun link din e-mail. De asemenea, fiți atenți atunci când ne contactați telefonic după o presupusă tentativă de vishing - așteptați câteva minute înainte de a forma numărul Atradius, deoarece este posibil ca fraudatorul să fi păstrat linia deschisă.